Review Acer TravelMate P214-41. Laptopul de călătorii în 2022

A venit vacanța. De fapt nu a venit încă, dar ai nevoie de un laptop de vacanță? Sigur că ai nevoie. Am un Acer TravelMate potrivit pentru vacanță. Hai să-l vedem.

Acer are o gamă extinsă de laptopuri, iar acest TravelMate este chiar un companion perfect pentru cei care se află în mișcare. De ce spun asta? Pentru că se mișcă foarte bine pentru un laptop de birou, dar la fel de bine și pentru cei care au nevoie de un laptop subțire și foarte ușor pentru a putea să fie purtat peste tot.

Are doar 1.8 kilograme și 20 de milimetri grosime. Cât o mapă de documente pe care o muți dintr-o parte în cealaltă. Când pleci în sala de ședințe laptopul ăsta este ceea ce trebuie. Eu am versiunea cu AMD, procesorul Ryzen 7 și Radeon Graphics. Ce îmi place mie la placa asta video e că deși vine cu un ecran de rezoluție de 1920 pe 1080, eu sunt obișnuit cu rezoluțiile 4K, iar cu ajutorul lui Radeon pot emula o rezoluție virtuală mai mare, în ecranul care poate doar atât.

Ecranul este de 14 inchi, IPS, mat, dar surprinzător de luminos și se vede foarte bine și dacă stai pe laptop din grădină, de la țară, în soare. Tastatura este luminată și destul de fiabilă. Pentru cei care tastează mult știu foarte bine cât de important e să ai o tastatură ce este ușoară la apăsat și unde nu te încurci în taste și nu trebuie să îți corectezi des cuvintele.

Laptopul vine cu senzor de amprentă pe touchpad. Ceea ce mi se pare foarte bine. Asta pentru că m-am obișnuit de la telefon să folosesc senzorul de amprentă pentru a-l debloca. Așa încât același lucru îl caut și la un laptop. Să folosesc senzorul de amprentă pentru a mă loga. Camera din față are un căpăcel care se trage, pentru cei care nu vor să fie spionați și este cea mai clară cameră de pe un laptop pe care am văzut-o în ultima perioadă.

Laptopul meu are 16 giga de RAM, iar ca stocare are un SSD de 512 giga și un HDD, da are HDD de 1 TB. Asta te ajută să faci diferența de exemplu între aplicațiile de muncă pe care le rulezi de pe SSD și pozele și filmele din vacanță pe care le rulezi de pe HDD, acolo unde stochezi tot într-un Terrabit.

Laptopul TravelMate vine cu Wifi6, ceea ce îi dă posibilitatea de a se conecta mai repede pe wifi decât pe cablu. Are și mufă de rețea, mufă VGA, pentru că foarte multe persoane încă au monitoare vechi pe VGA la birou. Apoi are mufă HDMI, două porturi USB -A și un port USB-C pe partea stângă, cititorul de carduri și mufa de căști aici aproape de margine.

Pentru cei care își doresc foarte mult ordine în cabluri pe birou, faptul că pe partea stângă ai toate liniile de conectivitate ale acestui laptop, te face să păstrezi cablurile aranjate și ordonate. Dar mai ales, nu te mai stresezi când scoți și bagi cabluri în laptop. Unde vine ăsta, de ce am masa iar plină de cabluri.

Pe partea dreaptă am doar o altă mufă USB-A, pe care eu o folosesc pentru mouse.

Displayul se întoarce la 180 de grade. Și pentru că este AMD laptopul are nevoie de răcire. Dar de fapt știm de la Acer. Aceștia acordă o atenție sporită răcirii laptopurilor lor, iar partea din spate are foarte multe striații pentru a asigura această răcire.

În partea de sus sunt 2 boxe mici. Mici mici, dar dacă stai în grădină și vrei să asculți muzică de relaxare e ceea ce trebuie.

Bateria pe laptopul ăsta de 48Wati oră și este suficientă pentru o zi de lucru de la birou sau din grădină. Sau de pe plajă. Deși eu n-aș merge chiar cu laptopul la plajă.

Carcasa este rezistentă și are aceste striații pe care le-am mai văzut la laptopurile Acer, se relaxează mai ușor mâna pe ele atunci când tastezi intens.

L-am găsit și la eMAG. Eu zic că ar fi bun în condițiile actuale.

Similar Posts

Leave a Reply