Cum este tastatura de gaming Genesis Rhod 500 RGB

Pasionații de jocuri sunt pasionați și de tastaturile mecanice. Ție îți plac tastaturile mecanice? Ai vreuna? Hai să îți arăt ce tastatură am eu.

Am aici o tastatură de la Genesis Rhod 500 RGB. Tastatura este iluminată, mecanică cu acest sunet specific. Dar asta o face potrivită pentru o utilizare ușoară.

De altfel textul pentru acest video l-am scris folosind această tastatură și nu am fost deloc dezamăgit. Din contră, degetele mi-au mers mai ușor prin aceste 104 taste, decât să le folosesc îngrămădite pe tastatura de pe laptop.

Pe laptop când tastezi, stai cu mâniile așa, apropiate. În schimb pe o tastatură mare, de desktop, te simți mai ușor și nu ești obligat să stai cu mâinile apropiate sau foarte strâmbe.

Dar nu numai acesta este singurul avantaj al acestei tastaturi. Avem și un capac metalic rezistent, șuruburile sunt pe fața tastaturii, dar și pe spatele ei. Și în partea de LED avem toată gama de culori.

Aici vine farmecul tastaturii. Poți programa lumina aceștia cum îți dorești. Fie folosind presetările pe care le ai integrate în tastatură folosind combinația de taste FN și Scroll Lock sau FN și tastele de la 1 la 0 sau poți face același lucru folosind softul de la genesis-zone.com
Are 11 funcții prestabilite pentru iluminat, dar le poți personaliza oricum le dorești.

Pentru că este o tastatură de gaming, răspunsul la comenzi este pe măsură și mai are două lucruri care mie mi se par foarte interesante. Pe tastele de săgeți pot fi modificate cu WASD, în funcție de cum alege oricine să se joace, dacă preferă tastele de săgeți sau WASD.
Iar cealaltă chestie care mi-a plăcut, are funcție de blocare a tastei de Windows. asta pentru a nu mai apăsa din greșeală pe tasta de Windows și să ieși din joc sau ceva.
Îmi mai place ceva la ea. În final este o tastatură unde poți opri tastele de funcție de sus. Unde poți controla multimedia cu ele fără să te mai trezești că s-a apăsat altceva din greșeală. Și aici mult m-aș bucura dacă producătorii de tastaturi s-ar pune de acord să implementeze un standard al tastelor multimedia. Aparent acesta a rămas ultimul nearanjat, iar butoanele de multimedia umblă printre taste de la o tastatură la alta și nu ai două tastaturi la fel.

Literele de pe tastatură sunt scrise gros, pentru a le putea vedea și în condiții de iluminare slabă, iar înălțimea tastelor este potrivită pentru degetele mele lungi.

E prima tastatură pe care o văd că vine pe spate cu acest cauciuc pentru poziția când stă jos, dar și cu cauciuc atunci când are piciorușele ridicate. Asta pentru a nu aluneca atunci când te joci intens, oricât de intens te-ai juca.

Tastatura are și un cablu de 1.8 metri, asta pentru a putea să te joci chiar și pe televizor, astfel încât să stai la distanța optimă de joc. Are și un modul de memorie, astfel încât ține minte personalizările pe care le faci. Iar tastele sunt garantate, scrie pe siteul Genesis, la 10 milioane de apăsări.

Tu ce tastatură ai? Ți-a plăcut această tastatură, scrie-mi în comentarii. La eMAG am văzut-o cu 150 de lei, cât o tastatură normală

Similar Posts

Leave a Reply